Mi s-a parut ca
Exista oameni care stau peste drum de Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i pasa. Oamenii locuiesc intr-o casuta mica de tot. Dumnezeu are turle la vila. Oamenii au doua straturi de ceapa si un patratel mic cu porumb uscat. Dumnezeu are flori rosii si braduti ornamentali. Acoperisul vilei lui Dumnezeu e din tabla vopsita frumos. Oamenii au peticit cu un sac de plastic o spartura facuta de timp. Pentru Dumnezeu, timpul e o problema neinteresanta. Pentru oameni, timpul creste un copil care plange de foame. Dumnezeu e satul. Dumnezeu isi face siesta.
Doi metri
N-am nevoie de politete rece. N-am nevoie de priviri care sa o ocoleasca pe a mea, la fel cum n-am nevoie de priviri care sa se întalneasca undeva aiurea cu privirea mea. Focalizez undeva la doi metri în fata pasilor mei si stiu ca acolo n-o sa întalnesc privirea ta, singura de care am nevoie.
Încet, în varfurile degetelor îmi ajunge sange curat si se înghesuie acolo, degetele mele sunt mici balonase rozalii, cu unghii gri, tocite. Nu, pielea ta n-o sa mai fie zgariata, pistruii tai vor fi încet încet acoperiti de timp, firisoarele fine de par n-o sa mai scoata scanteiute mici iar întunericul va fi întuneric în timp ce eu…
Nu
Din cand in cand NU mi-e dor de tine. Din cand in cand ma surprind respirand cu gura deschisa, tragand adanc aer în piept. Cand NU esti tu, e frig. Rar, încerc sa NU ma gandesc. Rar, încerc sa NU te iubesc. Din ce în ce mai des NU pot.
Sunt stresat
Sau cel putin asa sustine doctorul cu care am avut azi o întâlnire. Desi nu se astepta sa ma vada, a fost nevoit. Intrasem deja pe usa.
M-a asezat posterioric (adica în fund) pe un pat din ala din musama si a început sa ma descoasa (metaforic vorbind, desigur, pentru ca, tehnic vorbind, nu-s cusut). Ca de când nu am mai dormit (de aseara), daca manânc lactate (da), daca ma doare aici (nu), dar aici (nu), ca daca am o pozitie corecta pe scaun la servici (nu), daca stau mai mult de 10 ore pe zi cu ochii în computer (da), daca dorm bine noaptea (asa si asa), ca ‘respirati adânc’ (’îffffff îfffffff’), ‘respirati normal’ (’îf îf’), ‘da, n-aveti nimic’.
‘Bine dom’ doctor, da’ am o colega caruia-i zvâcneste un deget’. ‘Sa-si puna o pernuta sub încheieturi în asa fel încât degetele sa-i stea deasupra tastelor’ (mi-a aratat cum, da’ cum n-am aparat de fotografiat n-am cum sa-ti arat). Doctorul asta avea raspuns pentru orice si prea multe întrebari, am fost tentat sa-l întreb ce-a facut CFR-ul în meciul din retur cu Poli Timisoara, în anul 1974, dar cum nu tineam neaparat sa aflu, nu l-am întrebat. Sigur stia.
Am ajuns acasa si am baut (deja) 1 (un) litru de lapte. Am descoperit cu surprindere, scris pe cutie, ca cica nu trebuie sa-l tii în frigider, ca e pasteurizat si nu se strica. Cel putin nu pâna deschizi cutia. Asta ar fi fost singurul motiv pentru care, pâna acum, nu-mi cumpar mai mult de 2-3 cutii odata.
Si, în curând, o sa ma duc la culcare. Poate-mi mai trece stresul si oboseala. Ca asa mi-a zis doctorul, ca e de la stres. Si sa dorm. Noapte buna, sapte purici.
