eeeesc

Cu cati de e se scrie te iubesc? Sa mor eu, nu mi-am pus niciodata problema.

Nici macar acum nu mi-o pun. Acum stau cu capul aruncat intr-o parte. Adica, aruncat, ce vreau sa zic, ma rog, aranjat prost intr-o directie in care capul meu sta stramb si se uita la ce scriu. Eu. Adica el.

Te iubesc. Te iubeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc. E posibil sa dau peste un bug. Si ma opresc din e-uri. Ce dobitoc, sa te opresti din iubit cu multe e-uri pentru ca e posibil ca jegul asta de soft sa zica ceva de verde. Sau de pica.

Nu e bine ca ascult Stan Getz. Nu e bine. Mi-e somn. Mi-e de verde, sau de pica.

Ma intreb daca n-ar fi fost o idee mai buna sa mananc ceva. Orice, ceva de mancare, ceva pe care sa-l asez cumva la temelia vitaminelor din cacatul asta care se cheama existenta mea materiala. Fi-mi-ar materialul si baga-mi-l-as (vai ce cuvant) in cur.

Oare daca scriu o poezie o sa am voie sa scap si o flatulenta (ah ce politicos ma ecsprim) si tot in Rai o sa ajung? Poezia e cheia de intrare in rai, mai putin in cazul in care ai fost un besinos ordinar si ti-ai besit viata intr-un mod vesel si binedispus. La dracu.

La mine pe undeva e mult zgomot da’ cine dracu mi ti-l aude. Eu personal prefer sa dorm. Nu sa zbor, sa dorm. Si sa visez ca imi corectez greselile exprimative sau cum se zice corect in limba voastra. Apropo, de ce dracu mi-as reciti blogul, doar ca sa vad cat de disperat sau binedispus eram la un moment dat? Da-l dracu, nici nu stiu de ce-l scriu, asa cu capul inclinat intr-o parte.

Cred ca-mi curge inteligenta printr-o ureche. Depinde ce ureche inclin spre intr-o parte. Ei da. Serios. Sunt incoerent. MARE BRANZA. Da-va-n directii arbitrare.